Marea electrificare: țările europene cu cele mai multe autovehicule electrice
Autovehiculele electrice reprezintă fără îndoială viitorul datorită numeroaselor avantajelor pe care le au în fața autovehiculelor cu care suntem obișnuiți. Folosirea lor în viața de zi cu zi însă presupune foarte multe schimbări pe care doar câteva țări din Europa au reușit până acum să le facă. Vestea bună însă este că numărul autovehiculelor electrice cumpărate și înmatriculate a crescut în Europa, ceea ce arată că oamenii devin din ce în ce mai conștienți de efectele negative pe care mașinile lor le au asupra planetei.
Iată aici topul țărilor europene cu cele mai multe autovehicule electrice înmatriculate, potrivit statisticilor, din ultimul an:
-
- Norvegia
În 1990, guvernul format dintr-o coaliție avea să taie din taxele și impozitele aplicate asupra mașinilor electrice, motiv pentru care acestea aveau să devină foarte populare în următorii ani. Astfel, odată cu modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea economiei și faptul că norvegienii au încercat să protejeze mediul cât mai mult, și numărul mașinilor electrice cumpărate și înmatriculate a crescut.
Statisticile din Norvegia arată că doar în luna martie, o mașină din trei înmatriculate a fost una electrică. Inițial, în 1990, guvernul voia ca până în 2020, 100.000 de autovehicule electrice să fie pe piață. Astăzi, statisticile arată că 121.330 de mașini sunt înmatriculate în Norvegia, ceea ce arată că pragul a fost atins mult mai repede. Norvegia continuă să dezvolte piața autovehiculelor electrice și să ofere cât mai multe avantaje celor care le aleg pe acestea în detrimentul celor normale.
-
- Franța
Franța a devenit și ea o țară cu multe autovehicule electrice, deoarece în 2012, numărul total al autovehiculelor electrice înmatriculate era sub 10.000, dar astăzi, țara se bucură de peste 100.000 de astfel de autovehicule înmatriculate. Pentru a încuraja oamenii să aleagă versiuni electrice, guvernul a tăiat mai multe taxe și impozite pe care posesorii de mașini obișnuite trebuie să le plătească în funcție de nivelul de dioxid de carbon eliberat în aer. Autovehiculele electrice reprezintă fără îndoială viitorul datorită numeroaselor avantaje pe care le au în fața autovehiculelor cu combustie internă.
-
- Olanda
Olanda este una dintre cele mai avansate țări din lume și, spre deosebire de Norvegia și Franța, țara speră să scape total de autovehiculele ce elimină dioxid de carbon până în 2035. Având în vedere că majoritatea oamenilor locuiesc în orașe, distanțele pe care aceștia trebuie să le parcurgă sunt mici, așadar autovehiculele electrice sunt alegerea perfectă. Guvernul a impus taxe și impozite care depind de nivelul de CO2 eliminat de mașini, așa că autovehiculele electrice sunt scutite.
-
- Marea Britanie
Marea Britanie nu este are un anumit obiectiv când vine vorba de autovehiculele electrice, dar neoficial, sursele indică faptul că guvernul dorește ca 5% din totalul autovehiculelor înmatriculate să fie electrice. Principalul imbold oferit de guvern deținătorilor de mașini electrice este așa numitul „Plug-in Car Grant”, prin care guvernul oferă până la 4.500 de lire sterline celor care vor să își înlocuiască mașina cu una electrică. Pe lângă acesta, guvernul îi scutește pe cei ce dețin mașini electrice de multe taxe și impozite.